TĂCEREA CLIPEI

                          lângă mare

Tăcerea clipei a-mpietrit câmpia

S-a scurs din vene năucite vinul,

Iar flinta verii a scuipat veninul

De fierbinţeală, amuţind vecia.

Aruncă ziua către stânci seninul,

Oprind din zborul tandru păpădia,

Clipeşte stins din minaret geamia,

Îşi plâng delfinii înspre larguri chinul.

Cuprinsul palmei peste pietre frige

Şi soarele e doar un veşted disc.

A prins sirena mărilor să strige

Cioplind din albul val un obelisc.

Sămânţa serii în nisip se-nfige

Şi mierla-şi varsă patima din plisc.