În timp ce Selfi vorbea cu monștrii blănoși, eu mă tot întrebam ce-o fi ăla bilubici. Am jucat multe jocuri la viața mea, dar de bilubici n-auzisem niciodată. Și mă uităm la arătările alea și mă gândeam cât de repede fug ele și ce-ar trebui să fac să le întrec. Selfi s-a apropiat de mine și mi-a lămurit misterul.
– Timok, sala de bilubici e în camera alăturată. E mare, ca un stadion, pentru că la bilubici trebuie să alergi destul de mult, să sari peste diverse obstacole și să te strecori prin altele. Ca să înțelegi mai bine, gândește-te că intri în camera unui copil care nu și-a strâns jucăriile de multă vreme. Pe jos, te așteaptă tot felul de jucării ascuțite, care te îmbie să calci pe ele. În jurul tău, alte grămezi de jucării stau să cadă pe tine, așa că trebuie să te strecori pe lângă ele sau printre ele. Apoi, când credeai că ai terminat, va trebui să atingi cu boticul un buton și să pornești înapoi. Dacă te întorci fără să atingi ori să demolezi ceva, atunci ai șanse să câștigi. Bineînțeles, dacă neptunianul care concurează cu tine n-a ajuns, deja, înaintea ta.