Psalmul 128, în care vedem cum poporul asuprit își regăsește încrederea, este dedicat tuturor celor care se căiesc şi poartă în sine nădejdea și răbdarea pentru Dumnezeu. Astfel, un om, sau poporul întreg, îşi aduce aminte de nenumăratele necazuri îndurate în timp şi din care Dumnezeu l-a scăpat. Aceasta îi dă încredere și-l întărește pentru viitor. Psalmul 128 reprezintă o cântare națională, care oglindește istoria plină de suferință a lui Israel, însă fără a oferi coordonate istorice și cronologice precise. Elegia pare să se adapteze perioadei postexilice. Din trecutul dureros se ridică fantasmele distrugerii și ale măcelului din anul 586, când Nabucodonosor a distrus Ierusalimul.