25 decembrie 1989. La Târgoviște este organizat simulacrul de proces în urma căruia sunt executați soții Ceaușescu. "Judecata" a avut loc în unitatea militară în care Nicolae și Elena Ceaușescu erau ținuți prizonieri încă de pe 22 seara. Procesul nu a respectat nicio procedură legală, începând de la înființarea tribunalului, la urmărirea penală, desemnarea apărătorilor, administrarea probelor, până la execuția propriu-zisă, la mai puțin de 10 minute de la pronunțarea sentinței capitale, deși legea interzicea explicit aplicarea unei sentințe capitale mai devreme de 10 zile de la pronunțarea ei. Organizatorii procesului și ai execuției au insistat mereu, în anii care au urmat, că lichidarea Ceaușeștilor era o necesitate absolută pentru a opri atacurile fidelilor dictatorului împotriva noii puteri. Pe de o parte, este adevărat, după execuția de la Târgoviște, s-a făcut liniște, nu s-a mai tras aproape deloc. Dar, în cei 30 de ani care au trecut de atunci, niciun "terorist" nu a putut fi identificat, urmărit penal, judecat pentru acțiunile sale din timpul Revoluției. În aceste condiții, înclin să cred că un motiv care a cântărit greu în execuția soților Ceaușescu ține de adevărurile neconvenabile pe care le știau cei doi despre cei care preluaseră puterea după 22 decembrie 1989. În episodul de azi al podcastului meu: toți revoluționarii care erau în fabrică, pe 25 decembrie, s-au strâns în biroul (deocamdată) abandonat al directorului, pentru a urmări la televizorul color al acestuia înregistrarea procesului; în încăperea respectivă, momentul a fost așteptat cu emoție și nerăbdare, ca un meci cu miză ridicată; finalul, însă, ne-a surprins și ne-a dezorientat.