Pliniu cel Bătrân nota, în Naturalis Historia, un foarte cunoscut adagiu: „Printre ei [muritori] numai atât este sigur, că nu e nimic sigur.“ Puţini știu că Pliniu face această afirmaţie într-un capitol despre zei. Este adevărat că „incertitudinea este un aspect ineluctabil al oricărui demers știinţific“, dar să definim mai întâi ce este incertitudinea. În modul cel mai simplu, incertitudinea este lipsa certitudinii. Iar certitudinea, după studiul realizat în 2019 de Kampourakis și McCain, este de două feluri: psihologică și epistemică. Prima se referă la cât de puternic credem ceva și este o certitudine care nu e dependentă de volumul și de puterea dovezilor. Certitudinea epistemică, pe de altă parte, se instalează numai când dovezile sunt indubitabile. Dar, fiindcă omul este prin definiţie susceptibil de eroare, putem concluziona că certitudinea epistemică în sens absolut nu este posibilă. A fi religios nu echivalează cu a fi lipsit de incertitudini. Nici a fi creștin nu echivalează cu a fi sigur de orice cred. Incertitudinile creștine se compară sau sunt măsurate adesea cu certitudinile știinţei. Dar știinţa însăși nu oferă certitudini, ci construiește o viziune despre lume și univers. Dar nici nu suntem lipsiţi de orice dovadă că creștinismul stă pe o temelie pe care poţi așeza o viaţă cu sens și marcată de valori morale. Textul antic al Scripturilor creștine oferă o explicaţie despre lume și univers care răspunde cel mai bine marilor întrebări, cum ar fi: de unde venim, încotro ne îndreptăm, suntem singuri în univers, care este diferenţa între bine și rău etc. (Laurentiu Mot-SemneleTimpului,”Incertitudinile omului religios”)  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.