Când ne gândim la anii de școală, amintirile, unele mai frumoase altele mai rele, sunt inevitabil legate de momentul când îți auzeai numele strigat pentru a ieși la tablă. Stăteai în picioare în fața clasei și a profesorului să dai socoteală de știința de carte pe care o aveai sau nu. Erai încercat de un val de emoții, de la teamă, nesiguranță, confuzie, momente de uitare, valuri de transpirație, până la curajul inconștientului. Uneori la sfârșit de trimestru, cei care erau la limită cu notele ieșeau în față pentru o ultima șansă de a promova. Era un fel de "all in", totul sau nimic. Va veni o zi când fiecare din noi va sta în picioare în fața Stăpânului Universului pentru a da socoteală de isprăvnicia sa. Nu fi curios ce se va întâmpla cu vecinul tau, ci vezi cum vei sta tu în acel moment. Iar cine va trece examenul, zice Pavel, o va face doar pentru ca este susținut de puterea lui Dumnezeu. ‘’Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.’’ Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Încă de la apariţia sa, creştinismul a trebuit să ofere lumii, prin intermediul propovăduirii şi trăirii creştinilor, un nou model de abordare şi de raportare la tot ce ţine de vremelnicul vieţuirii. Trăirea simplă, empatia profundă cu semenii, iubirea de oameni, vestirea lui Hristos şi a vieţii veşnice, toate trebuiau împletite şi încorporate în provocările economice şi politice ale timpului în care trăiau. Nevoia ce mai mare a timpului prezent este ca teologia şi dogma creştină să coboare din nou în viaţa practică şi zilnică a creştinului. 

Sunt tot mai mulţi teologi şi tot mai puţin creştini. Modelul de vieţuire zilnică nu mai este acela al credinţei şi lepădării de sine, este modelul concurenţial şi avar al posedării de bunuri materiale în scop egoist şi hedonic. Societatea contemporană are provocări ce ţin de inechitatea repartizării bogăţiilor, de discriminările accesului la resursele naturale, de crizele politice provocate de orgolii personale. Suntem o planetă care moare sufocată de o populaţie care nu trăieşte decât plăcerea zilei de astăzi şi care nu are decât sloganul eu si numai eu. Pentru creştin, acum mai mult ca niciodată, este nevoie de a trăi textul care spune: căutaţi mai întâi Împărăţia cerurilor şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra!  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare. 

Babilon - nume tainic ce apare pe paginile Noului Testament. Din cele 22 de capitole care alcătuiesc cartea Apocalipsei, patru capitole se ocupă în mod detaliat de această tainică entitate: cap. 14, 16, 17 și 18. Desi în lume circulă diferite interpretări ale acestui nume tainic, criteriile de identificare pe care Biblia ni le prezintă cu generozitate, nu ne lasă în nesiguranță. O singură putere corespunde tuturor criteriilor biblice de identificare: Roma. Creștinii primului secol știau foarte bine lucrul acesta. Ei nu ezitau în identificarea Babilonului, fapt ce reiese din finalul primei epistole a lui Petru : “Biserica aleasă cu voi care este în Babilon, vă trimite sănătate.” 1 Petru 5, 13 Așadar Babilonul, mama, are și niște fiice, la fel de desfrânate ca și ea, ieșite din sânul ei și care o imită în multe privințe, manifestând același spirit. Când Apocalipsa vorbește în cele patru capitole: 14, 16, 17 și 18 despre Babilonul modern, exista două sensuri ale termenului Babilon: 1. Babilon ca biserică-mamă 2. Babilon ca o familie întreagă de biserici apostaziate, ieșite din aceeași biserică-mamă. Adesea, văzând cum păcatul se întinde ca o maree neagra peste toate aspectele vieții, chiar și peste acelea pe care le considerăm curate, neprihănite, cădem într-un soi de descurajare, întrebându-ne: Oare e posibil ca pământul acesta îmbătrânit, bolnav și întunecat să fie din nou luminat și înnoit? Când vezi din ce în ce mai multă indiferență față de Dumnezeu și din ce în ce mai mult secularism între oameni, din ce în ce mai multă goană după bani, plăceri și putere, te intrebi: "Oare mai există șansă ca aceste inimi întunecate să mai fie luminate de lumina Evangheliei?" Făgăduința lui Dumnezeu dată prin profetul Isaia este cât se poate de clară: “Întunericul nu va împărăți veșnic pe pământ.” Apocalipsa cap.18 reprezintă împlinirea acestei făgăduințe. Atunci când citim la prima vedere Biblia, unele pasaje ni se par prea dure, având o exprimare radicală. În această situație se află și pasajul din Apocalipsa 18, 1-5, în care Cuvântul lui Dumnezeu declară fără ezitare și menajamente că Babilonul modern “a ajuns un locaș al demonilor, o închisoare a oricărui duh necurat”. Babilonul zilelor noastre nu are niciun viitor. Acum este timpul lui, dar el va fi nimicit de mânia lui Dumnezeu. După capitolul 19, cartea Apocalipsei nu mai amintește nimic despre Babilon. În schimb, Noul Ierusalim, cetatea sfântă împodobită ca o mireasă pentru mirele ei, este descris cu lux de amănunte în toată splendoarea lui. Ierusalimul cel nou, cel ceresc, iar nu Babilonul modern este acea “cetate cu temelii tari” pe care credincioșii din toate timpurile au așteptat-o cu ardoare.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Nu există dovezi suficiente să afirmăm că moralitatea unui individ în viața de biserică este mai mare decât moralitatea sa în viața privată. Deci nu putem concluziona că moralitatea unei biserici este mai mare decât moaralitatea mădularelor ce o compun. Chiar dacă teologia bisericii este ireproșabilă, viețuirea membrilor determină gradul de relevanță a valorilor creștine în societate. Când Hristos a zis că încredințează Bisericii sale mandatul de a reprezenta în lume caracterul lui Dumnezeu a știut că riscul ca aceștia să eșueze este mare. A pus la dispoziția bisericii toate resursele cerului și așteaptă ca aceasta, prin mărturisirea cu gura și prin trăirea zilnică a virtuților creștine să demonstreze oamenilor iubirea și transformarea pe care o dorește Dumnezeu în copii Săi. Dar privilegiile și binecuvântările sunt însoțite de responsabilități. Chiar dacă destinul veșnic este rezultatul unei alegeri personale și a unei judecăți personale, evoluția Bisericii și reprezentativitatea ei sunt supuse judecății. Dumnezeu mereu a avut, are și va avea o biserică de care are grijă și al cărei cap este. Purtarea aceasta de grijă se manifestă și prin curățarea ei de crengi și uscături. Când Dumnezeu scutură pomul, tot ce nu este matur și valoros va cădea la pământ. Cu toate acestea, El are grijă de cel mai sincer și neajutorat suflet ca să nu se piardă.  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Idealul de imitare a lui Hristos este un element important al teologiei, eticii și spiritualității creștine. Trimiterile la acest concept și practica sa se regăsesc în cele mai vechi documente creștine, de exemplu, în epistolele Sf. Apostol Pavel. Sfântul Augustin privea imitația lui Hristos ca scop fundamental al vieții creștine și ca remediu la imitările păcatelor lui Adam.  Sfântul Francisc de Assisi a pledat pentru o cale a sărăciei, imitându-l pe Hristos care s-a născut sărac, într-o iesle și a murit gol, pe cruce. Tema imitării lui Hristos este întâlnită și în teologia bizantină, din secolul al paisprezecelea, fiind văzută ca o viață personală trăită în Hristos, ca o virtute creștină fundamentală.  De Imitatione Christi este destul de simplă și făcută mai ales din aforisme și din maxime fără nicio pretenție teologică. Limbajul lucrării „este simplu și curgător, limpede ca o apă de munte, dar având adâncimi de ocean”. Lucrarea a alimentat devoțiunea și rugăciunea numeroaselor generații de creștini, mai ales laici, care caută în viața lor de fiecare zi să trăiască respectând preceptele lui Hristos (de unde și titlul). „Dintre toate cărțile de pietate, ce s-au scris de vreun credincios al Bisericii, ea este socotită drept cea mai bună. Cunoscătorii spun că ei îi revine locul imediat după Sfânta Scriptură, în ceea ce privește puterea de prefacere sufletească, pe care o exercită asupra cititorilor.’’ Astăzi creștinismul a devenit mai mult o teorie de care societatea se dezice pentru că viața creștinului nu este o imitare a vieții lui Hristos. Abisul între teoria credinței si practica zilnică aproape impune lepădarea acestuia ca fiind nerelevant și retrograd. Creștinismul, pentru a redeveni relevant ca în vremea apostolilor, are nevoie de oameni care să trăiască prin fapte, motivați de credință, toată credința prin imitarea vieții lui Hristos. Creștinii trebuie să-și arate credința prin fapte, altfel zadarnică este credința lor.

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

‘’Mai vârtos să înțelegi ce citești, că a citi şi a nu înţelege este a vântura vântul şi a fierbe apa." - Miron Costin  "Vrei să te gândești cu adevărat la ce ai citit?" Chiar și în timpul apostolilor se ştia că unele pasaje din Vechiul Testament sunt greu de înţeles, iar mulţi cititori contemporani ajung la concluzia că  nu este deloc ușor de înțeles Biblia. În Fapte 8: 30-31 spune: „Filip a alergat la el, și l-a auzit citind din cartea profetului Isaia şi i-a spus: Înțelegi ce citești? El a spus: Cum pot să înțeleg, dacă cineva nu mă călăuzește?’’ Și l-a rugat pe Filip să vină și să stea cu el. Unii cred că pot interpreta Biblia, că hermeneutica este suficientă. Ei bine, poate, într-adevăr, ei pot, dar interpretările lor vor corespunde adevăratului sens al declarațiilor biblice? În principiu, orice carte poate fi "interpretată" în cel mai arbitrar mod, dar uneori nu rămane nimic din gândurile scriitorului. Oricine vrea să înțeleagă Biblia fără să distorsioneze adevăratul său înțeles cu propriile speculații, trebuie să muncească din greu pentru a ști ce vrea Dumnezeu să spună prin Cuvântul Său. Fără călăuzirea aceluiaşi Duh ce a inspirat scriitorul în transmiterea revelaţiei, interpretarea textului de către cititor generează ceaţă sau erezie. Biblia nu este scrisă în nici un "limbaj misterios", închis în mod deliberat pentru cititorul neinvitat. Cu toate acestea, există locuri în care înțelegerea necesită cunoștințe anterioare. Deși, desigur, nu întotdeauna. Paznicul de comori din Etiopia a cumpărat doar o parte din Biblie, cartea profetului Isaia, dar deja în ea a întâlnit o profeție care cere o "interpretare", adică o explicație. Astăzi nu suntem amenințați cu astfel de dificultăți, pentru că avem Biblia care conține întregul Cuvânt al lui Dumnezeu, în care o carte o completează și o clarifică pe cealaltă. Dificultăţile sunt legate de propriile prejudecăţi sau, mai grav, de interese obscure și necreştine.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

"Ecleseiastul 2,4: Am început lucrări mari: am zidit case, am sădit vii. Acesta este farmecul inceputurilor. Ne plac si ne atrag pentru ca au puterea sa ne faca sa visam. Arată cine suntem, ce putem face și ce putem avea." Uităm de multe ori, însă, că începuturile depind de noi. De gândul și de gestul pe care-l facem când, din nou, avem în față o foaie albă. "Isaia1,10: De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple." Frumusețea începuturilor este dată de speranța că de data aceasta voi reuși. Iar începuturile de an concentrează cea mai mare doză de speranță. De la adicții la cure de slăbire, toate schimbările pe care știm că trebuie să le facem le amânăm și le proiectăm pentru începutul de an. Dar experiența și rutina ne demonstrează că dacă astăzi nu faci altceva decât ieri, rezultatul va fi mereu același. Eu, tu, noi, avem în față nu un an nou, ci în fiecare zi o nouă ocazie de a ne schimba în bine. Orice schimbare începe cu mine. Să nu uitați însă: La Început a fost Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. La Început Dumnezeu a făcut! Orice Început adevărat va începe cu verbul a fi, urmat de a face. Iubitul, visatul și adoratul verb a avea e doar consecința lui a fi. Anul acesta doresc sa fim, apoi să facem!  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Se cuvine să mulţumim lui Dumnezeu pentru providenţa Sa manifestată în acest an dificil. Nu înţelegem multe din întâmplările acestui an. Fiecare încercare este o provocare pentru creştin: se va încrede el mai mult în Dumnezeu? De părerologi conspiraţionişti şi de trepăduşi care îţi explică de ce linia dreaptă nu e drumul cel mai scurt între două puncte, numai de bine. Mulţi şi-au descoperit vocaţia activismului  civic în timpul slujbelor religioase. Ca niciodată, viaţa religioasă a creştinilor a devenit subiect de mită politică. Afurisenia, sfinţii, preasfinţii, anafura şi paharul împărtăşirii s-au amestecat sincretic cu terminologii medicale si politice alimentând social media cu material combustibil. Dilema nefericitului Hamlet e cazută în desuetudine. Dilemele contemporane ale creştinului nu sunt filosofice ci medicale si religioase. Morţii sunt îngropaţi in funcţie de certificatul verde, in rai nu e sigur cine intră, vaccinaţii sau nevaccinaţii, dar e sigur că numai o categorie va fi acolo. Cât despre veşnica polemică de sfarşit de an din lumea neuroprotestanţilor,cu brad sau fară, nimic nu o defineşte mai bine ca înţelepciunea populara: ţara arde şi baba se pieaptană. Nu astepta. Timpul nu va fi niciodata potrivit. Astăzi este ziua in care îţi poţi schimba destinul veşnic. Alege sa fii cu Dumnezeu.Doar aşa vei fi sigur nu doar de mulţi ani, ci de o veşnicie de ani!  O calatorie de o mile de mile incepe cu un pas. – Lao Zi.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Misiunea internă a Bisericii are ca parte integrată asistenţa socială pe care aceasta trebuie să o manifeste cu privire la omul   contemporan şi la societatea actuală. Implicarea în social a Bisericii este deopotrivă deziderat, necesitate şi prioritate. Este deziderat pentru că presupune efortul nostru de a răspunde lui Dumnezeu, chemării Lui, de a ajuta pe cei în nevoi şi suferinţe, slujirea acestora înseamnă – în registrul chenotic hristic – slujirea lui Dumnezeu însuşi. Este necesitate pentru că vine în ajutorul semenilor în mod concret, accentuează dinamismul vieţii misionar-religioase şi ne arată vii în relaţia de ascultare şi comuniune cu Dumnezeu, dar şi în relaţia plină de iubire şi milă faţă de aproapele suferind. Este, de asemenea, prioritate pentru că ordonează şi ierarhizează în mod firesc propria noastră acţiune misionară pe planul iconomic, accentuând aspectul instituţional al Bisericii în lucrarea sa în lume. Este o dimensiune ca poate face zadarnică misiunea de vestire a Evangheliei dacă acesta se rezumă doar la enunţarea şi vestirea Împărăţiei fără trăirea practică a iubirii aproapelui. Implicarea socială a Bisericii nu face altceva decât să urmeze modelul Mântuitorului care mergea din loc in loc învăţând, predicând si vindecând bolnavii. Daca vrei să fii sarea pământului, amestecă-te cu oamenii, fii parte a nevoilor lor. Dacă eşti lumină, adu o rază de soare în casa celor lipsiţi sau bolnavi, parăsiţi, loviţi de greutăţile vieţii. Dacă vrei sa mergi pe ape, coboara din baracă şi udă-ţi picioarele! Dar să nu ştie stânga ce face dreapta ca să nu rămâi doar cu lauda lumii! În rest, să fim cei dintâi în fapte bune!  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Dacă ar exista un conflict între milă și dreptate, atunci ne-am aștepta ca în Evanghelie acestea să apară în contrast. Atunci când se vorbește despre milă, ar trebui să se pună la îndoială dreptatea. Atunci când intervine mila, nu am mai putea vorbi despre dreptate. Și dacă milostenia și dreptatea s-ar petrece în același timp, Sf. Scriptură ar trebui să ne răspundă, având în vedere această contradicție aparentă și să ne ofere soluția supremă. Cu toate acestea în Sfânta Scriptură, cele două concepte nu apar în opoziție. Pe tot parcursul ei dreptatea și mila merg împreună, într-un mod natural. În Pildele lui Solomon 12,10 se spune că omul drept are milă de animalele. Dacă ești un om drept, dacă ești o femeie dreaptă, atunci vei avea milă animalele. Dreptatea și mila merg împreună. Tot aici, la 29,7, se spune că cineva care este drept se va îngriji de săraci. Să fii milostiv cu sărmanii este doar o parte din ce înseamnă a fi drept. În 2 Cronici 12,6 se spune că Dumnezeu este drept iar în următorul verset, 2 Cronici 12,7, aflăm că este milostiv cu poporul din Ierusalim. Din nou mila și dreptatea merg împreună. Nu este niciun indiciu al unei contradicții, nicio explicație, niciun semn al existenței vreunei tensiuni. Aceste fapte sunt prezentate pur și simplu una lângă alta. Dar dacă dreptatea nu înseamnă „să primeşti ceea ce meriţi“, atunci ce înseamnă? „Dreptate” în sine înseamnă „să faci lucrurile corect”, dar să faci lucrurile cum trebuie nu înseamnă să le dai oamenilor ceea ce merită. Scopul final nu este acela de a răsplăti pe ceilalți pentru ce au făcut. Adevărata întrebare este dacă „lucrurile au fost îndreptate”.  Da, răutatea a fost comisă, dar relaţia a fost restaurată? Și îndreptarea lucrurilor nu impune în mod neapărat pedeapsa. De fapt, aș spune că în majoritatea cazurilor, pentru a îndrepta lucrurile este nevoie de milă, de iertare. Să ne purtăm cu familia, prietenii, și cu toate celelalte persoane în aceeași manieră. Să nu fim necruțători, să nu fim dornici să le dăm oamenilor ce „merită”, să nu îi cerem Domnului să fie judecător, să-L lăsăm pe El să dea ultimul verdict. Să încercăm să îndreptăm lucrurile între noi, între noi şi Dumnezeu, noi și soțiile sau copii noștri. Dacă arătăm milă, compasiune, asta nu va pune dreptatea sub semnul întrebării ci va fi o demonstrație de justiție. Pentru că Dumnezeu Însuși, care este cu adevărat drept, a avut milă și compasiune pentru noi, și a trimis pe Fiul Său ca pe un dar. Dumnezeu arată milă față de poporul Său, astfel încât să putem îmbunătăți relația cu el, să îndreptăm lucrurile.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Dreptatea este deasupra noastră și este una pentru toată lumea și pentru toate timpurile. (Camil Petrescu despre dreptate) Desigur că legile sunt în mare parte nedrepte. Dar sunt legi. Se pot face altele mai bune? Fără îndoială. Justiţia însăşi poate greşi în aplicare. Dar ceea ce nu poate admite conştiinţa apuseană este nedreptatea legală, executată lucid, deliberat, indiferent de scop. Şi, pentru că se vorbeşte de absolut, aici singurul absolut posibil, cel juridic, pentru că vine din voinţă, acel principiu de foc: "Pereat mundus, fiat justitia.”  Ca oameni, mereu am dorit o dreptate socială și juridică, perfectă, absolută, oarbă la statul social, profesional sau la oricare alt motiv de inechitate judiciară. E o utopie în lumea aceasta structrată pe clase sociale și divizată de prejudecăți și corectitudini politice din ce în ce mai aberante. Pentru creștini, garanția că justiția lui Dumnezeu este absolută, dreaptă, imparțială și în același timp binevoitoare față de acuzat este o certitudine de nezdruncinat. Moartea lui Hristos este simultan dovada suprem a iubirii Sale față de om cât și dovada de netăgaduit ca dreptatea cerută de Lege va fi înfăptuită până la capăt.  Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

În ciuda restricţiilor legate de pandemie, a informaţiilor alarmante despre noua variantă Omicron, atmosfera sărbătorilor a cuprins cu febrilitate viaţa noastră zilnică. Începem ultima luna a anului cu un weekend perelungit, un fel de aperitiv pentru finalul de an. Da, sărbătorile sunt necesare si folositoare. Ele unesc într-o simbioză unică, trecutul pe care-l celebrăm, prezentul care face posibilă comemorarea şi viitorul ca expresie a speranţei că vor mai fi clipe glorioase. Sărbătorile sunt ocazii de comuniune familială, de părtăşie a momentelor de bucurie, de înnoire a angajamentelor de a face schimbări!  Este diferenţă între sărăbătorile pe care le-a poruncit Dumnezeu să fie păzite, sfinţite şi cele pe care oamenii le-au declarat sărbători creştine? Biblia face lumină şi ne arată ce trebuie să sărbătorim si pentru care motiv. Primul Advent înseamnă mult mai mult decât mâncare şi băutură. Îngerii au cântat pe dealurile Bethleemului, magii I s-au închinat şi au adus daruri scumpe. În orice ocazie de sărbătoare, săpămânală sau anuală, să urmăm exemplul lor. Să ne închinăm, să-L lăudăm cu buzele noastre şi să fim generoşi cu cei în nevoie. Să avem in mintea noastră îndemnul lui Pavel din Filipeni 4:4-7.  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

„Şi dacă nu vine ? Ne întoarcem mâine şi poimâne. Posibil! Ideea este, până când va veni! Am aşteptat şi ieri, aşa a trecut timpul. Așteptăm. Suntem plictisiti. Nu, nu protesta, suntem plictisiți de moarte, nu se poate nega. Bun. O diversiune vine și ce facem? O lăsăm să se piardă. Într-o clipă, totul va dispărea și vom fi singuri încă o dată, în mijlocul neantului. Mâine, când mă trezesc sau cred că fac, ce să spun despre astăzi? Că, împreună cu prietenul meu Estragon, în acest loc, până la căderea nopții, l-am așteptat pe Godot? De ce suntem aici, aceasta este întrebarea? Și suntem binecuvântați în acest sens, că se întâmplă să știm răspunsul. Da, în această confuzie imensă este clar un singur lucru. Așteptăm să vină Godot. Nu suntem sfinți, dar ne-am păstrat numirea” (selecție din En attendant Godot) Pentru aceasta piesă, și nu numai, “ Aşteptându-l pe Godot’’, Samuel Beckett a primit în 1969 premiul Nobel pentru Literatură. Un univers atemporal,  în care oameni amnezici existenţial, îşi caută salvarea într-o aşteptare al cărui scop, timp şi motivaţie, le scapă. Este un chin și o agonie în absurdul secular pe care omenirea îl trăiește într-o aşteptare pe care nu o mai crede şi nu o mai înţelege.  Într-un contrast orbitor, plin de lumină şi speranţă, Biblia ne garantează venirea lui Isus. "Mă duc să va pregătesc un loc, zice Isus, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi." Acestei minunate garanţii a revenirii sale îi răspunde Petru atunci când zice: Ce fel de oameni ar trebui sa fiți, aşteptând şi grăbind venirea Lui? Chiar, ce fel de oameni ar trebui să fie creştinii? Asemenea lui Didi si Gogo? E timpul să se trezească din somn creştinii şi să fie, nu să aibă!  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

De mii de ani, ucenicii lui Isus Hristos aşteaptă cu nerăbdare cea de-a Doua Venire. Dar înainte ca Salvatorul să vină, oamenii de pe pământ vor trece prin mari încercări şi calamităţi. Tatăl nostru Ceresc doreşte ca noi să fim pregătiţi pentru aceste necazuri. El se aşteaptă, de asemenea, ca noi să fim pregătiţi din punct de vedere spiritual atunci când Hristos va veni în slava Sa. De aceea, El ne-a dat semne, care sunt evenimente ce ne vor arăta când este aproape a Doua Venire a Salvatorului. De-a lungul anilor, Dumnezeu a revelat aceste semne profeţilor Săi. El a spus că toţi ucenicii credincioşi ai lui Hristos vor şti care sunt semnele şi le vor aştepta . Dacă suntem supuşi şi credincioşi, vom studia Scripturile şi vom cunoaşte semnele. Unele dintre semnele care prevestesc a Doua Venire a lui Isus Hristos au avut loc deja sau sunt acum în curs de împlinire. Altele se vor împlini în viitor. Dar despre acest eveniment ce reprezintă inima speranţei credincioşilor, Evanghelia ne spune că venirea lui Hristos va fi asemenea unui hoţ când nu se aşteapta nimeni. Astăzi scepticii abundă. Mulți în impertinență și necredință înăuntrul  bisericii își declară aceste simțăminte : „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii. ” (2 Petru 3:4). “Bagati de seama sa nu va insele cineva”!  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Crezul sau Simbolul credinței reprezintă sinteza hotărârilor dogmatice de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, ținut în anul 325 și a celui de-al doilea, de la Constantinopol din 381. Crezul sau Simbolul de credință niceo-constantinopolitan, Mărturisirea credinţei prin rostirea Crezului este o expresie a unităţii de credinţă a mădularelor Bisericii prin mărturisirea aceluiaşi adevăr mântuitor. Credinţa creştină este cunoaşterea şi trăirea mântuirii ca restabilire a unităţii cu Dumnezeu şi, întru El, cu ceilalţi membri ai Bisericii şi cu întreaga făptură, după chipul unităţii Sfintei Treimi. Declaratia“ Și iarăși va să vie cu slavă să judece vii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit” exprimă sinteza speranţei și motivaţia creştinului. Este finalitatea Răului din lume şi răsplătirea credincioşilor. Despre subiectul acesta astăzi, creştinii nu suflă o vorbă. Este o tăcere asurzitoare ca şi cum ne deranjează venirea Lui aşa cum ne deranjează rudele sărace când vin în vizită neanunţate.  Tot aşa va fi şi venirea Lui, ca a unui hoţ, când nimeni nu se va aştepta.  Ferice de cei care vor fi gata pentru ceasul acela.  Amin, vino Doamne Isuse!  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Din punct de vedere religios, trăim o formă radicală de secularizare (mai radicală decât cea pe care o văd sociologii laici): redusă la ”ce cred eu”, ”ce-mi place mie” și ”ce vreau eu” (și, evident, agrementată cu citate biblice și cu meme sapiențiale de pe internet), credința se subiectivează și se privatizează la modul absolut. Iar Dumnezeu devine un soi de zeu  , căruia-i mulțumesc pentru shopping-ul cotidian și îi încredințez, complice, mărunta ticăloșie a zilei. Căci și etica plăcerii are nevoie de un Dumnezeu: trebuie să fie cineva care să ierte totul și să șteargă măcar datoriile morale, pentru ca mâine să ne putem întoarce – zâmbitori – la muncă și la cumpărături. Și mai e încă un lucru care mă uimește: cum se face că – dintre reprezentanții atâtor confesiuni (dar și cei ai mediului intelectual) – nu s-a găsit unul singur care să ne spună un lucru banal: etica nu e despre mine, ci despre tine. Fundamentul eticii nu e plăcerea sau confortul meu, ci responsabilitatea mea față de tine. Nu mă vaccinez ca să fiu eu ”în siguranță” (căci – ca om ce crede – știu că-n lumea asta nu e nimic sigur), ci ca nu cumva, fără voia mea, să-ți fac ție un rău. Și, în fapt, acesta e începutul eticii: să refuzi a face răul, atunci când îl poți face. (Etica este despre tine, nu despre mine. Despre creștinism și vaccinism-Mihai Maci)  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

În orice timp visul celor puternici a fost să devină zei, să se ridice mai presus de toţi. („Voi urca în cer, deasupra stelelor lui Dumnezeu voi stabili tronul meu… voi fi asemenea Celui Preaînalt”, Is 14, 13.14). Acestei aspiraţii nebune, Dumnezeu îi răspunde printr-un gest nebunesc din perspectiva umana: „S-a golit pe Sine, asumându-și condiția sclavului, devenind asemenea oamenilor” (Filip 2,7). Nimeni nu auzise niciodată de un Creator care s-a coborât la nivelul creaturilor sale. Domnul a făcut acest lucru de dragul creației sale, umanitatea. În repetate rînduri, Apostolul Pavel numește credința în Isus Hristos nebunie: „Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie“ (I Cor. 1, 23), „Cuvîntul Crucii, pentru cei pierduți, este nebunie“ (I Cor. 1, 18). „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te duce la nebunie“ (Fapte 26, 24), striga procurorul Festus!  Da, creştinismul trăit şi aplicat asemenea lui Hristos este o nebunie pentru omul secolului 21. ‘’Căci oricine va vrea să-și scape viaţa o va pierde, dar oricine își va pierde viaţa din pricina Mea și din pricina Evangheliei o va mântui’’.Marcu 8,15 Paradoxul acesta nu poate fi acceptat şi trăit decât trecând prin metamorfoza urmatoare:   „Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept“ (I Cor. 3, 18).  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Întâi de toate, trebuie să clarificăm acest subiect arătând ce nu este biserica. Ea nu este o societate politică, administrativă sau socială cu caracter de grup, rasă sau naționalitate. Conceptul de “Biserica națională” se află într-o contradicție flagrantă cu imaginea unei Biserici mondiale fără frontiere prezentată de scrierile Noului Testament. Biblia definește Biserica drept comunitatea tuturor oamenilor credincioși în Domnul Isus și născuți din nou prin lucrarea Duhului Sfânt. Apostolul Petru vorbește despre Biserică în termenii unei preoții universale și a unei case duhovnicești (1 Petru 2:5). Adunarea celor credincioși este intr-adevăr o astfel de societate divină al cărei conducator suprem este Hristos, dar departe de a fi o organizație sau, și mai rău, o ierarhie, Biserica creștină este o familie de frați și de surori. Mai mult însă decât nevoile materiale, Biserica are nevoie de slujitori chemați special să hrănească adunarea din punct de vedere spiritual. Dacă Biserica este o familie, atunci fiecare credincios trebuie să fie îngrijit și ajutat să crească duhovnicește. Pavel le scrie celor din Galatia: “Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeței. Și ia seama la tine însuți, ca sa nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos” (Gal. 6:1, 2). Când însă Biserica devine subiect de investigație jurnalistică iar subiectul nu este de natură spirituală ci de cheltuire a banului public, priveliștea aceasta coboară Biserica de la rangul de autoritate formativă și spirituală la nivelul unor grupuri de interese materiale și speculative ce dezonorează învățătura, prestigiul și istoria bisericească.  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Nevoia de certitudine și căutarea excesivă a siguranței caracterizează multe persoane care suferă de anxietate. Acestor persoane, incertitudinea și neprevăzutul le provoacă discomfort și chiar teamă. O consecință naturală a acestei nevoi excesive de siguranță este desfășurarea unor comportamente de control (planificări minuțioase, asigurări și verificări repetate, hipervigilența), prin care se încearcă anularea oricăror surprize neplăcute. Deși cei mai multi oameni acceptă o oarecare doză inerentă de risc și neprevăzut în viața lor, pentru persoanele anxioase căutarea siguranței merge atât de departe, încât își sacrifică însăși bucuria de a trăi pentru a evita cu orice preț un deznodământ nefericit. Timpurile pe care le trăim și cele ce vor veni nu ne mai pot oferi certitudini rezultate dintr-o planificare a riscului. Pentru un creștin, adevărata certitudine vine din încrederea în providența lui Dumnezeu.  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.

Pliniu cel Bătrân nota, în Naturalis Historia, un foarte cunoscut adagiu: „Printre ei [muritori] numai atât este sigur, că nu e nimic sigur.“ Puţini știu că Pliniu face această afirmaţie într-un capitol despre zei. Este adevărat că „incertitudinea este un aspect ineluctabil al oricărui demers știinţific“, dar să definim mai întâi ce este incertitudinea. În modul cel mai simplu, incertitudinea este lipsa certitudinii. Iar certitudinea, după studiul realizat în 2019 de Kampourakis și McCain, este de două feluri: psihologică și epistemică. Prima se referă la cât de puternic credem ceva și este o certitudine care nu e dependentă de volumul și de puterea dovezilor. Certitudinea epistemică, pe de altă parte, se instalează numai când dovezile sunt indubitabile. Dar, fiindcă omul este prin definiţie susceptibil de eroare, putem concluziona că certitudinea epistemică în sens absolut nu este posibilă. A fi religios nu echivalează cu a fi lipsit de incertitudini. Nici a fi creștin nu echivalează cu a fi sigur de orice cred. Incertitudinile creștine se compară sau sunt măsurate adesea cu certitudinile știinţei. Dar știinţa însăși nu oferă certitudini, ci construiește o viziune despre lume și univers. Dar nici nu suntem lipsiţi de orice dovadă că creștinismul stă pe o temelie pe care poţi așeza o viaţă cu sens și marcată de valori morale. Textul antic al Scripturilor creștine oferă o explicaţie despre lume și univers care răspunde cel mai bine marilor întrebări, cum ar fi: de unde venim, încotro ne îndreptăm, suntem singuri în univers, care este diferenţa între bine și rău etc. (Laurentiu Mot-SemneleTimpului,”Incertitudinile omului religios”)  

Dacă apreciați emisiunea noastră vă invităm să dați Like paginii noastre și subscribe canalului nostru de youtube (la link-ul următor: https://bit.ly/2Qui21K) pentru a fii la curent cu emisiunile viitoare.