Solia centrală a Mișcării Advente se concentrează în special pe marile cărți profetice ale lui Daniel și Apocalipsa. Așteptând cu nerăbdare momentul în care acest mesaj va deveni proeminent, Hristos a declarat că nu va mai fi timp. El a văzut că acest mesaj puternic va revela pe deplin dragostea și scopul Său pentru poporul Său, așa încât Împărăția Sa va fi instaurată pentru eternitate. Cu toate acestea, deși noi ca popor, am studiat și am predicat din Daniel și Apocalipsa timp de peste un secol și jumătate, încă nu vedem împlinirea punctului culminat al acestor cărți. Eu zic ca a sosit timpul ca poporul lui Dumnezeu să caute să aprecieze mai pe deplin adevărurile eterne a acestor două mari cărți, dar pentru a face acest lucru, este foarte util să înțelegem tema centrală a fiecăreia. Vă invit așadar să observăm, mesajele centrale ale cărților Daniel și Apocalipsa în lumina crescândă a soliei îngerului al treilea.
Sub ochii noștri se formează în aceste zile un grup de loialiști ai neprihănirii veșnice care descoperă și îmbrățișază cu entuziasm ceea ce Spiritul Profeției numea „lumină adițională,” o plasează „în cadrul adevărului prezent” și din această fuziune apare noua omenire, oameni uniți cu divinitatea prin părtășie de natură divină. Pentru o scurtă perioadă de timp pe această planetă obosită vor exista simultan două feluri de omenire: Icabod și Emanuel. Adică temple goale și temple pline de slava lui Dumnezeu. Și, ca întotdeauna, Icabod va persecuta pe Emanuel.
Dacă steaua din mâna lui Hristos nu este îngerul bisericii Laodicea, atunci cu siguranță este un idol care a uzurpat locul lui Hristos în inimile poporului Său.
Exact această atitudine L-a răstignit pe Hristos și a închis gura mesagerilor Lui la Minneapolis și de atunci încoace. Fundamentul acestui „Cine te crezi tu?” este credința puternic sădită în mentalul colectiv că Dumnezeu nu lucrează decât pe canalele convenționale, și că orice abatere de la acest procedeu vine neapărat de la cel rău. Așa a fost, așa este, și așa va fi până la sfârșit.
Biblia nu conține o mustrare mai aspră decât cea adresată bisericii Laodicea, a căror lăudăroșenie este similară cu cea a lui Efraim, care „aleargă după vântul de răsărit”, spunând: „„Cu adevărat, m-am îmbogățit, am făcut avere; și în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nicio nelegiuire care să fie un păcat. (Osea 12:1,8.)
......
Aminul divin nu va mai vorbi niciodată bisericii adventiste. Cei care resping solia către Laodiceea nu vor mai auzi niciodată un alt apel divin la pocăință și mântuire prin participarea la Nuntă.
În partea finală a acestui episod vorbim despre un pasaj extrem de revelator - și terifiant - despre care lumea, creștinii și adventiștii nu prea vor să audă:
„Centrul de putere al pământului este un demon. Tronul lui este în mijlocul lumii, acolo unde ar fi trebuit să fie tronul lui Dumnezeu. El este sponsorizat de biserică, deoarece biserica s-a conformat lumii și trăiește în călcarea legii lui Dumnezeu” (Letter 78, 1900).
Biserica sponsorizează centrul de putere al lumii, iar credincioșii sponsorizează biserica. Dar se supără teribil când le spunem că ei se închină lui Baal și nu știu...
„Solia prezentată de A.T.Jones și E.J.Waggoner este o solie de la Dumnezeu către biserica Laodicea” (Letter S24, 1892).
...
Geneza este prologul Bibliei, iar Apocalipsa este epilogul. În această "descoperire a lui Isus Hristo" sunt recapitulate principalele teme pentru a sublinia importanța lor. Moise și Ioan își dau mâna peste secole, prezentându-ne cum Șekinei este gata să se întoarcă în locuința ei de drept. Biblia ar fi incompletă fără Apocalipsa, așa cum ar fi fără Geneza. În Geneza 3 familia umană a pierdut Slava, Șekina, haina neprihănirii. Uniunea dintre uman și divin a fost spartă. Slava s-a dus. Templul lui Dumnezeu a rămas pustiu. Gol. În Apocalipsa 19 Slava se întoarce, haina neprihănirii este oferită din nou. Omenescul și divinul sunt unite din nou la Nunta Mielului. Sanctuarul este curățit, justificat, restaurat, adus la starea lui originară.
Viața astăzi este complexă și complicată pe planeta Pomului Cunoștinței, când toate eforturile sunt concentrate în direcția interzicerii totale a salvării oferite de Pomul Vieții. În jurul acestui conflict gravitează toate confruntările prezente care zguduie națiunile, la acest sfârșit de istorie.
Omenirea a fost - și continuă să fie - oarbă în fața crudei realități că stăpânitorul acestei lumi este un înger căzut. Și mai uluitor este că biserica pare oarbă în fața acestei grave situații, mai ales acum, când dumnezeul Ecronului în haine digitale invadează planeta cu promisiunile lui de mărețe „succesuri” și multă lumină. În timp ce Marele nostru Preot lucrează să unească omenescul cu divinul, vrăjmașul Său lucrează să unească omenescul cu diabolicul via digital, iar credincioșii par foarte încântați de operațiune.
...
Că Dumnezeu nu locuiește în case făcute de mâini omenești - așa cum a sumarizat Ștefan pasajul din Isaia 61 - a fost permanent o nucă grea pentru poporul lui Dumnezeu, de ieri sau de azi. Exact pe acest subiect s-a declanșat marea cotroversă în cer. Exact pe acest subiect va fi ea încheiată pe pământ, iar noi suntem extrem de onorați să participăm la această finală încercare a Tatălui nostru ceresc de a aduce pacea în vasta împărăție a neprihănirii și slavei. Acea Slavă care a fost alungată de pe pământ de primii noștri părinți în Eden.
Pentru noi părtășia de natură divină reprezintă capodopera întregii creații și temelia vieții în univers. Poporul advent ar trebui să fie complet atras de acest adevăr măreț. Și prin contrast ce putem observa? Putem observa cum părtășia de natură divină este puțin apreciată în zilele noastre, dacă nu în întregime neglijată.
Păcatul Cetății a fost o modestă încercare de a zugrăvi, în cuvinte simple, felul în care percepeam noi solia îngerului al treilea și scopul etern al lui Dumnezeu. De când a fost publicată și până astăzi, am avut ocazia să vedem cu ochii noștri și să percepem cu sufletul nostru ce înseamnă declarația inspirată care spune că solia îngerului al treilea are „o slavă crescândă,” și că toți aceia care nu vor ține pasul cu ea o vor numi lumină falsă. Lumina s-a dezvoltat magnific, și toți cei care au ținut pasul cu ea vor vedea tămăduirea de sub aripile Soarelui Neprihănirii.
Zguduirea și cernerea au fost, în toată experiența bidericii, văzute ca fiind o mare provocare venită din afara bisericii, și care va testa la sânge credincioșia fiecărui membru. Spiritul Profeției nu susține o asemenea poziție. Din contră, va fi o provocare din interior, declanșată de încăpățânarea îngerului Bisericii Laodicea de a se împotrivi sfatului Martorului Credincios. Da, cu siguranță „păcătoșii din Sion vor fi cernuți,” dar cum a fost în trecut, cine a plecat și cine a rămas în biserica trecută prin zguduire și cernere?
Pentru noi părtășia de natură divină reprezintă capodopera întregii creații și temelia vieții în univers. Poporul advent ar trebui să fie complet atras de acest adevăr măreț. Și prin contrast ce putem observa? Putem observa cum părtășia de natură divină este puțin apreciată în zilele noastre, dacă nu în întregime neglijată.
De la un capăt la altul Biblia vorbește despre o lucrare de curățire, de tămăduire, de vindecare a poporului lui Dumnezeu din ultima generație. Cei prezenți la marea zi a ispășirii finale vor fi tămăduiți pe calea consacrată, în care omenescul și divinul devin una. Aceasta este scena finală a marii controverse.